Acoperisurile vegetale - solutii pentru inverzirea peisajului urban

Acoperisurile vegetale reprezinta cele mai ecologice modalitati de a inveli o cladire. Acestea sunt niste straturi vegetale montate pe suprafetele superioare ale cladirilor. Plantele ofera umbra in zilele fierbinti de vara, un plus de racoare fata de acoperisurile clasice, dar pot fi considerate si niste adevarate filtre de purificare a aerului.
reclama - continua sa citesti mai jos

Acoperisurile verzi reprezinta cele mai ecologice modalitati de a inveli o cladire. Acestea sunt niste straturi vegetale montate pe suprafetele superioare ale cladirilor. Plantele ofera umbra in zilele fierbinti de vara, un plus de racoare fata de acoperisurile clasice, dar pot fi considerate si niste adevarate filtre de purificare a aerului.

 

Ni se pare foarte interesant acest subiect asa ca am incercat sa aflam mai multe de la compania SIMACEK Gardening, care este un jucator puternic pe piata de acoperisuri verzi. Portofoliul din Romania al companiei a evoluat semnificativ in ultima perioada, iar oferta autohtona a grupului SIMACEK este la randul ei tot mai diversa, pe masura ce piata locala devine mai matura.

Cand ati pornit aceasta afacere si de ce, ca sa zicem asa?

Ne ocupam cu acoperisurile verzi din 2010. Inca de la inceput obiectivul companiei noastre pentru România a fost asigurarea intr-un mod profesional a serviciilor de proiectare, amenajare si intretinere astfel incat sa ne putem bucura de spatii verzi functionale si sustenabile. Fiind mereu orientati spre solutiile inovative si tehnicile "verzi”, am vazut acoperisurile verzi ca fiind o solutie eficienta si realizabila de a readuce cat mai multa natura in orasele noastre gri. Asa incepe povestea noastra in inverzirea peisajului urban.

De unde a pornit ideea acoperisurilor verzi, in lume?

Acoperisurile verzi au o istorie mai indelungata decat s-ar crede, in acest sens exemple ar fi gradinile suspendate din Babilon, Ziguratele din Mesopotamia sau chiar si casele vikingilor de demult. Oamenii au preluat cunostintele stramosilor si le-au valorificat in zilele noastre pentru a obtine sisteme de acoperisuri verzi functionale pe termen lung, integrate in stilurile arhitecturale moderne.

Ce tipuri de servicii le puteti oferi clientilor vostri?

Cum mentionam putin mai devreme, oferim clientilor nostri atat servicii de proiectare si amenajare, cat si servicii de intretinere. In ceea ce priveste acoperisurile verzi proiectarea cladirilor vine din partea arhitectilor si implicit acoperisurile verzi intra tot aici, insa printr-o stransa colaborare cu birourile de arhitectura implicarea noastra survine de multe ori in faza de proiectare cand oferim suportul tehnic necesar cu privire la rezolvarea solutiilor tipice si vegetatie, colaborare continuata de multe ori apoi cu constructorul. O mare parte din activitatea noastră se refera la implementarea proiectelor si la mentenanta suprafetelor verzi.

Ce tipuri de clienti aveti in general? Firme sau persoane fizice?

Suntem bucurosi sa raspundem solicitarii tuturor celor care sunt interesati de spatiile verzi. Proiectele de amploare se regasesc de regula in sectorul retail, al cladirilor de birouri/ansambluri rezidentiale sau industrial care dispun de suprafete mai generoase si unde colaborarea se face cu firme, insa si sectorul privat este unul destul de activ fiind multe persoane fizice care doresc pentru locuintele lor acoperisuri verzi fie din considerente ecologice, fie energetice sau doar pentru relaxare in oaza proprie de verdeata.

reclama - continua sa citesti mai jos

Cat de interesati sunt romanii de asemenea tipuri de amenajari?

De la an la an putem spune ca vedem un interes tot mai ridicat. Pe măsură ce beneficiile si necesitatea acestor tipuri de amenajari sunt constientizate, proiectele in care sunt cuprinse acoperisurile verzi devin un trend.

Daca in urma cu cativa ani la prezentarea termenului de acoperis verde ne-am intalnit de multe ori cu raspunsul ”De ce nu albastru?”, suntem incantati sa spunem ca am observat in ultima perioada ca persoanele cu care venim in contact pe aceasta tema sunt deja destul de bine informate despre acest topic, despre sisteme si ce ofera ele, iar discutiile pot fi mult mai productive astfel incat sa putem ajunge la rezultatul dorit de cei care ne solicita expertiza si serviciile.

Care sunt cele mai utilizate soiuri de plante pentru acoperisurile verzi?

Vegetatia se alege in functie de tipul de acoperiș verde dorit dar si in conformitate cu modul de petrecere a timpului liber pe terasele verzi. De obicei pentru acoperisurile verzi ecologice, necirculabile se preteaza plante suculente iar pentru acoperisurile verzi semi-intensive circulabile se poate merge pe ideea de peluza sau subarbusti acoperitori de sol. In ceea ce priveste sistemele de acoperis verde mai avansate designul si vegetatia se realizeaza ca si pentru o gradina la sol fiind utilizata o vegetatie arbustiva, peluza si chiar arbori de talie mica.

Care este moda din domeniu? Exista o moda?

Daca inainte se intalneau mai des proiecte de acoperis verde in care scopul principal era integrarea elementelor de eficientizare a managementului apei sau a elementelor cu ajutorul carora puteam sa obtinem o eficienta energetica crescuta, atunci in prezent se observa tendinta de a prevedea suprafata acoperisului verde si pentru loisir.

Cum se intretine un acoperis verde?

In ceea ce priveste intretinerea acoperisurilor verzi principalele repere de mentenanta sunt similare cu cele aferente unei gradini la sol. Spre exemplu pentru terasele verzi necirculabile cu o vegetatie mai putin pretentioasa aceasta se iriga in perioadele secetoase, iar lucrarile de intretinere sunt mai reduse 2-3 interventii pe an. Cat despre terasele verzi circulabile si sistemele de acoperis verde mai complexe lucrarile de mentenanta sunt mai frecvente, circa 4-6 iesiri pe an in care se acorda atentie pentru tunderile specifice, irigare constanta si un program de fertilizare coerent.

Care este durata de viata a unui acoperis verde?

Durata de viata a acoperisului verde depinde de calitatea materialelor componente, executia corecta a montajului acestora precum si frecventa intretinerii intregului sistem. Daca aceste cerinte sunt respectate atunci un sistem de acoperis verde poate avea o durata de viata indelungata de la 10 ani in sus.

Daca am vrea sa ne amanajam un acoperis verde ce sfaturi ne-ati da?

Daca ne dorim amenajarea unui acoperis verde cel mai bine ar fi sa prevedem aceste lucrari inca din faza de proiectare a cladirii. Spre exemplu, gandind de la bun inceput un acoperis verde integrat in constructie se pot evita multe din complicatiile ulterioare cum ar fi incarcarea structurii de rezistenta, tipul de hidroizolatie folosit sau eliminarea apei de pe acoperis. Solutii de inverzire si recastigare a spatiului verde din jungla de beton se pot gasi si adapta pentru majoritatea proiectelor cu atat mai mult cu cat exista deja multe exemple in acest sens care sa convinga beneficiarii de avantajele si eficienta sistemelor de acoperisuri verzi.

 

reclama - continua sa citesti mai jos
Contact
Despre Noi
Cookie-uri
Vezi varianta web
© Povesteacasei.ro 2019 - Toate drepturile rezervate