Cum sa-i dai casei tale un aspect modern fara investitii prea mari 4 pasi usor de urmat

reclama - continua sa citesti mai jos

Din cand in cand, cu totii simtim nevoia de o schimbare in casa. Pe de o parte, mobilierul si decoratiunile se uzeaza si se demodeaza. Pe de alta parte, atunci cand nu facem modificari la aspectul spatiului in care traim, acesta poate deveni plictisitor. Renovarile pot deveni rapid incomode si scumpe. Poate fi insa mai eficient sa faci mici modernizari periodice. Astfel, actualizezi aspectul casei tale fara sa fii nevoit sa o transformi prea des intr-un santier de constructii. Iata cateva masuri simple si de efect pentru modernizarea locuintei tale:

 

1. Inlocuieste bateriile si robinetii

Robinetii pot schimba aspectul unei bai mai mult decat crezi. In functie de amenajare, de obicei intr-o baie privirea iti este atrasa initial de zona chiuvetei sau a cazii. Bateriile pot oferi un plus de stil sau, din contra, pot da senzatia de vechi si demodat. De aceea, ca sa iti modernizezi baia, nu e nevoie sa inlocuiesti o cada veche, daca aceasta este bine intretinuta. Poate fi suficient sa montezi noi baterii de cada pentru o schimbare de aspect in baie si, de ce nu, in bucatarie.

Atunci cand alegi noi baterii, ia in considerare trei factori: stilul, functionalitatea si potrivirea cu cada sau chiuveta existenta. Acest ultim aspect iti va restrange optiunile. Spre exemplu, daca chiuveta are deja trei gauri, nu poti monta o baterie dintr-o singura bucata.

 

2. Refateteaza mobilierul din bucatarie

Mobilierul din bucatarie poate fi foarte costisitor, insa semnele de uzura nu trebuie sa te sperie. Exista solutii mai simple decat inlocuirea acestuia, astfel incat bucataria sa capete din nou un aspect modern. Refatetarea poate presupune schimbarea usilor de la dulapuri, a culorii mobilierului si a unor accesorii care se pot uza rapid, cum ar fi balamalele si sinele pentru sertare. Aceasta poate fi o idee buna daca iti place cum este dispusa mobila in bucatarie (de la numarul de dulapuri, la dimensiunea si amplasarea lor), dar stilul acesteia a devenit demodat.

reclama - continua sa citesti mai jos

 

3. Inlocuieste manerele si clantele

Uneori, mobila poate parea mai putin moderna din cauza accesoriilor sale. Manerele au un potential mai mare decat realizezi, iar schimbarea acestora te poate convinge sa pastrezi mai mult timp mobila pe care o ai deja. Poti opta pentru manere discrete, in culori neutre sau de o nuanta apropiata de cea a mobilei. Ai, de asemenea, optiunea unor manere care sa accentueze designul interior. Spre exemplu, daca in baie ai dulapuri albe si faianta albastra, poti asorta mobila cu peretii alegand manere de o nuanta asemanatoare cu albastrul lor.

In plus, poti face acelasi lucru cand vine vorba de usi: daca nu doresti sa schimbi usile, insa acestea nu par in pas cu tendintele in design interior, o solutie simpla e inlocuirea clantelor.

 

4. Infrumuseteaza ferestrele

Analizeaza ferestrele din casa ta si decoratiunile acestora. Intr-o casa in stil minimalist, ele pot fi lipsite de accesorii, in special daca peisajul este atractiv. In general, insa, decorarea si redecorarea ferestrelor e o ocazie buna ca sa iti faci locuinta mai moderna, potrivit Freshome. Atunci cand imbraci ferestrele din casa ta, unul dintre cele mai importante aspecte este sa te asiguri ca produsele alese se potrivesc ca stil, culoare si textura cu restul camerei.

Din fericire, exista suficiente solutii ca sa poti să fii creativ. Spre exemplu, poti opta pentru rolete, jaluzele (orizontale sau verticale), storuri, perdele, draperii, jaluzele romane si nu numai. Incearca sa folosesti produsele alese ca sa echilibrezi camera. Intr-o camera aglomerata, orienteaza-te catre modele simple. Daca ai insa o camera cu design simplu, il poti accentua folosind un imprimeu in zona ferestrelor. Poti opta pentru modele geometrice, florale, abstracte si nu numai.  

 

Sursa foto: Shutterstock

reclama - continua sa citesti mai jos
Contact
Despre Noi
Cookie-uri
Vezi varianta web
© Povesteacasei.ro 2019 - Toate drepturile rezervate